Practic toți oamenii au experimentat acea senzație ciudată de “cunoaștere” în momentul în care ajungi într-o parte a orașului pe care nu o cunoșteai deloc sau devii participant la un eveniment cu totul neplanificat. Fenomenul deja-vu a fost înregistrat de omenire timp de mii de ani, dar încă nu înțelegem cu exactitate ce îl provoacă.
Există aproximativ cincizeci de teorii, iar în acest articol vă prezentăm cele mai curioase și credibile din punct de vedere științific.
Memoria de recunoaștere
Știința distinge trei niveluri ale memoriei:
- memoria de reprodus
- memoria de recunoaștere
- memoria de facilitare.
Memoria de recunoaștere este procesul de identificare a obiectului sau evenimentului perceput cu unul dintre modelele deja existente în memorie. De exemplu, memoria de recunoaștere este activată când privim fotografii de familie. Cercetătorii presupun că în cazul deja-vu, memoria de recunoaștere începe să funcționeze, dar procesul de identificare nu se finalizează complet. Cu alte cuvinte, ne amintim anumite detalii, dar nu suficient de puternic pentru a le reproduce cu exactitate (și pentru a înțelege diferențele).
Amestecul de amintiri și senzații
Mulți cercetători susțin teoria că amintirile depind de detaliile din jur, cu alte cuvinte, de contextul evenimentului. Anumite evenimente declanșatoare (sunet, miros, senzații tactile) pot, la un moment dat, să declanșeze un val de amintiri din subconștient. Cu toate acestea, în cazul deja-vu, nu este clar de ce persoana nu poate recunoaște astfel de “indicii”.
Proces dublu în memorie
Această ipoteză presupune că uneori memoria dă greș sau trece într-un mod prea intens de procesarea informației. La prima percepție a informației, aceasta este codificată în memoria pe termen scurt, dar dacă continuăm să procesăm datele (învățarea activă), atunci informația este transferată în memoria pe termen lung. Dacă nu facem niciun efort pentru a memora ceva (de exemplu, prețul unui produs achiziționat recent), datele din memoria pe termen scurt dispar.
Dar dacă creierul încearcă să codifice informația nouă direct în memoria pe termen lung, în loc de memoria pe termen scurt, apare senzația de deja-vu. Cu toate acestea, nu se știe de ce creierul renunță la schema obișnuită de codificare în memorie în anumite momente. Exercițiile speciale și dieta pot ajuta la stabilizarea memoriei și la protejarea împotriva senzației intrigante de déjà-vu.
Teoria hologramei
Conform teoriei hologramei propuse de Herman Sno, în procesul de memorare, memoria formează imagini tridimensionale cu o structură de conexiuni. Informația memorată poate fi refăcută doar cu ajutorul unui singur element. Dacă unul dintre stimuli (miros, sunet etc.) amintește de o experiență anterioară, întreaga informație este readusă în memorie, ca o hologramă.
Cu toate acestea, nu întotdeauna percepem astfel de stimuli conștient: de exemplu, dacă mirosim parfumul unei persoane cunoscute într-un loc în care nu am mai fost, deja-vu-ul apare – creierul reacționează la stimuli, dar nu poate să-i recunoască imediat.
Capriciile amigdalei
Amigdala (sau corpul amigdalian) – o regiune a creierului situată în emisfera cerebrală – controlează emoțiile de bază, inclusiv furia și frica. Dacă în timpul unei plimbări în pădure auziți zgomote de crengi care se rup sub greutatea unui animal mare, cu siguranță veți alerga rapid, datorită reacției amigdalei.
Cu toate acestea, uneori, corpul amigdalian ne poate dezorienta: dacă vă aflați într-o situație care era periculoasă în trecut, dar acum nu mai prezintă amenințări, amigdala poate totuși să reacționeze cu semnale de pericol.
Atenția împărțită
Conform ipotezei atenției împărțite, déjà-vu-ul este o desincronizare a conștiinței și a subconștientului. Subconștientul recunoaște stimulul ca fiind cunoscut, dar conștiința refuză să-l recunoască. Teoria a apărut după un experiment în care studenților li s-au arătat fotografii ale diferitelor locuri pe care nu le vizitasera înainte. Cu toate acestea, înainte de experiment, li s-au arătat accidental și foarte scurt unele dintre aceste imagini.
În cele din urmă, studenții au recunoscut imaginile cu locurile pe care le văzuseră în prealabil ca fiind familiare. Așadar, conform acestei teorii, déjà-vu-ul este un semnal din subconștient. De asemenea, mulți oameni cred că unele mesaje pot fi percepute subconștient prin intermediul internetului, televiziunii și a altor medii de socializare.
Teoria lumilor paralele
Ideea că trăim într-o multitudine de lumi paralele în care există milioane de noi, ducând vieți diferite cu multe posibilități ne intrigă. Și déjà-vu-ul este un element al acestei teorii. Potrivit susținătorilor acestei ipoteze, senzația de deja-vu apare în momentul “intersectării” cu o altă lume paralelă, în care celălalt “eu” al dvs. desfășoară în același timp o acțiune identică cu a dvs. Sună fascinant, dar încă nu există dovezi științifice care să susțină aceste presupuneri.
Teoria “glitch-ului”
Una dintre cele mai ciudate și fascinante ipoteze. Conform acestei teorii, deja-vu-ul poate fi perceput ca o defecțiune temporară în realitatea noastră. Albert Einstein a sugerat odată că timpul ca atare nu există în natură. Timpul este o creație a omului, creată pentru a stabili ordinea și structura, iar ceea ce numim trecut, prezent și viitor de fapt se întâmplă simultan.
Dacă timpul este doar o iluzie, deja-vu ne permite să ne desprindem temporar de această iluzie. Trecem la un nivel superior de conștiință în care putem experimenta simultan mai mult de o experiență. Sună atractiv, dar încă nu s-au găsit dovezi pentru această presupunere.
